or. Cahul, str. Piața Independenței 1, Blocul de Studii A

029-932-025

  1. INFORMAȚII GENERALE

Facultatea de Ştiinţe Umaniste şi Pedagogice este o subdiviziune structurală  a Universităţii de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, care activează în baza Codului Educației, precum şi a altor actelor în vigoare cu privire la activitatea ştiinţifică şi metodico-didactică a instituţiilor de învăţământ superior.

            Facultatea de Litere a fost fondată în anul 2002. În anul 2008, numele subdiviziunii s-a preschimbat în Facultatea de Filologie şi Istorie. Actual, Facultatea a fost reorganizată şi la data de 1 septembrie, 2017 a obţinut denumirea de Ştiinţe Umaniste şi Pedagogice. Iniţial din componenţa Facultăţii făceau parte trei catedre: de Filologie Română, de Filologie Franceză şi de Filologie Engleză iar în anul 2008 a avut loc afilierea la Facultate a Catedrei de Istorie și Științe Sociale şi Catedra generală de Pedagogie şi Psihologie, respectiv în anul de învăţământ 2017 în cadrul Facultăţii s-au format două Departamente: Istorie şi Teoria Educaţiei  și Limbi şi Literaturi iar începând cu anul 2021, departamentele au fost reorganizate în Catedra Istorie şi Teoria Educaţiei și Catedra Limbi şi Literaturi.

 

  1. FORMELE DE STUDII

În cadrul USC, FȘUP, studiile superioare se efectuează în limbă română cu finanţare din buget şi prin contract, fiind organizate în două cicluri:

1) Studii superioare de licenţă (ciclul I)

Programe de studii:

  • Istorie şi Educaţie Civică
  • Limba şi Literatura Engleză şi Franceză
  • Limba şi Literatura Română şi Engleză
  • Pedagogie în Învăţământul Primar şi Pedagogie Preşcolară
  • Limba şi Literatura Română

 

Durata studiilor: 4 ani la învăţământ cu frecvenţa, la învăţământ cu frecvenţă redusă, 5 ani pentru specialitățile duble și 4 ani pentru mono-specialități.

Admiterea se efectuează în baza diplomei de bacalaureat şi diplomei absolvenţilor, de colegii. Absolvenţilor ciclului I li se conferă titlul de licenţiat în Științe ale Educației. Calificarea obţinută de către absolvenţii ciclului I este relevantă pentru piaţa de muncă şi le permite absolvenţilor să activeze în calitate de Cadru Didactic în domeniul de formare profisională.

2) Studii superioare de master (ciclul II)

Programe de studii:

  • Pedagogie și Tehnologii Educaționale Interactive
  •  Istoria Spațiului Sud-Est European: Studiu, Metodologie  și Didactică
  • Educaţie Lingvistică şi Literară

Durata studiilor: 2 ani şi se asigură numai la învăţământ cu frecvenţă.

Admiterea se efectuează în baza diplomei studiilor superioare de licenţă. Absolventilor ciclului II li se conferă titlul de master în Științe ale Educației. Calificarea obţinută de către absolvenţii ciclului II este relevantă pentru piaţa de muncă la un nivel de calificare superior licenţiatului în Științe ale Educației şi le permite absolvenţilor să activeze nu doar în calitate de Cadre Didactice cu categorie mai înaltă, ci și experţi, conducători de echipe şi subdiviziuni, manageri de proiecte. Absolvenţii ciclului II pot să urmeze studiile de doctorat (ciclul III).

III. BAZA TEHNICO-MATERIALĂ

În cadrul facultăţii pentru desfăşurarea procesului de instruire a studenţilor şi a activităţii de cercetare se utilizează 6 laboratoare dotate cu echipament, machete, instalaţii de training şi 2 săli de calculatoare, lingofonice, pentru studierea limbilor străine.

1. FACILITĂŢI ŞI COMPETENŢE

La solicitarea studenţilor se studiază aprofundat limbile moderne. Studenţii au posibilitatea de a obţine anual burse de studii în universităţile din România, Turcia, Ucraina, etc.

Facultatea acordă o atenţie deosebită problemei angajării în câmpul muncii a absolvenţilor. Fiecare absolvent poate fi angajat la serviciu în instituţii de învăţământ.

2. REALIZĂRI

Pe lângă procesul didactic, catedreleele facultăţii desfăşoară activităţi de cercetare ştiinţifică. Astfel, cercetătorii facultăţii au publicat peste 200 de articole în ultimii 5 ani de zile în culegeri şi reviste ştiinţifice naţionale şi internaţionale, participă cu comunicări ştiinţifice la diverse conferinţe naţionale şi internaţionale de specialitate, sunt autori de monografii şi manuale. Rezultatele cercetărilor efectuate de colaboratorii facultăţii se bucură de recunoaştere ştiinţifică națională și internaţională, fiind utilizate în procesul de instruire, sporind calitatea studiilor.

3. CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE

În scopul obţinerii unui nivel înalt de pregătire a cadrelor didactice, conform cerinţelor şi obiectivelor economiei naţionale, activitatea catedrelor din cadrul Facultăţii Științe Umaniste și Pedagogice se desfăşoară luând în considerare următoarele tendinţe:

  • În scopul realizării planului de învăţământ, perfecţionării stilului pedagogic şi activităţii de cercetări ştiinţifice în cadrul facultăţii a fost instituită COMISIA DE ASIGURARE A CALITĂȚI;
  • Perfecţionarea continuă a procesului de instruire prin promovarea treptată a sistemului de instruire prin metodele de module şi credite transferabile, instituirea laboratoarelor în cadrul instituțiilor bază pentru organizarea practicii şi lucrărilor de laborator în baza cerințelor modern, organizarea controlului continuu al reuşitei studenţilor şi perfecţionării sistemului de apreciere a cunoştinţelor, selectarea şi pregătirea cursurilor pentru instruirea studenţilor la distanţă, adaptarea sistemului de instruire la cerinţele procesului de la Bologna pentru recunoaşterea diplomelor absolvenţilor pe plan internaţional şi organizarea la nivel înalt a procesului de instruire la învăţământ cu frecvenţă redusă;
  • Renovarea permanentă a obiectivelor planurilor de învăţământ şi actualizarea programelor de învăţământ în conformitate cu tendinţele moderne de dezvoltare a domeniului Științe ale Educației;
  • Planificarea şi diversificarea stagiilor de perfecţionare a cadrelor didactice la instituțiile de profil din R. Moldova şi renovarea relaţiilor de colaborare cu centrele universitare din România, etc.;
  • Diversificarea modalităţilor de instruire a studenţilor, dezvoltând tehnologiile inovatoare de predare şi practicând lucrul de sine stătător al studenţilor sub supravegherea cadrelor didactice;
  • Utilizarea eficientă a reţelei Internet, ediţiilor noi de manuale, materialelor conferinţelor, revistelor periodice, ciclurilor de prelegeri, îndrumărilor metodice, inclusiv pe suport electronic, luând în considerare ultimele realizări ale reprezentanților din domeniul educațional;
  • Utilizarea sistemelor informaţionale în gestionarea activității la nivel de facultate şi de catedre.

Decanul Facultății

Ilicciev Maxim
Date de contact: or. Cahul, str. Piața Independenței 1, Blocul de Studii A
tel: 029932025
e-mail:ilicciev.maxim@usch.md, decanat.fsup.zi@usch.md, decanat.fsup.fr@usch.md