or. Cahul, str. Piața Independenței 1, Blocul de Studii A

029-932-025

105 ani de la Unirea Basarabiei cu România

În perioada 26 — 27 martie 2023, profesorii de la Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, Facultatea de Științe Umaniste și Pedagogice și membrii Cercului ASTRA ”Onisifor Ghibu” ai Universității: Barba M., Axentii V., Axentii I., Balțatu L., la invitația Asociației ASTRA, Despărțământul „Mihail Kogălniceanu” Iași, au participat la Conferința Națională cu genericul ”105 ani de la Unirea Basarabiei cu România”, organizată la Iași, de ASTRA, Despărțământul ”|Mihail Kogălniceanu” Iași, în parteneriat cu Academia Română, Filiala Iași și Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Evenimentul a continuat în comuna Bârnova, la locul de veci al Președintelui Sfatului Țării din Basarabia — Ion Inculeț, unde sute de persoane de pe ambele părți ale Prutului cu flori și drapele au luat parte la manifestările dedicate împlinirii a 105 ani de la reunificarea teritoriului istoric dintre |Prut și Nistru cu Țara Mamă.

I. Axentii